Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: 0273 22777

ZIUA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE – 24 OCTOMBRIE 2026

Activități educaționale dedicate promovării păcii, solidarității și cooperării internaționale în instituțiile de învățământ din raionul Cantemir
În preajma zilei de 24 octombrie – Ziua Organizației Națiunilor Unite (ONU), în instituțiile de învățământ din raionul Cantemir s-au desfășurat diverse activități educaționale dedicate promovării păcii, drepturilor omului, egalității, solidarității și cooperării internaționale.
Activitățile au fost organizate în contextul recomandărilor Ministerului Educației și Cercetării, având drept scop familiarizarea elevilor cu rolul și misiunea Organizației Națiunilor Unite, precum și formarea unor atitudini bazate pe respect reciproc, toleranță, responsabilitate și implicare civică.
Prin intermediul lecțiilor tematice, orelor de dirigenție, discuțiilor interactive, dezbaterilor, expozițiilor de desene și postere, prezentărilor și altor activități creative, elevii au avut oportunitatea de a reflecta asupra importanței păcii, respectării drepturilor fundamentale ale omului și colaborării dintre popoare.
Activitățile desfășurate au contribuit la dezvoltarea spiritului de solidaritate, a respectului față de diversitate și a responsabilității pentru binele comun, încurajând elevii să devină promotori ai păcii și ai schimbărilor pozitive în comunitățile din care fac parte, să înțeleagă că pacea începe cu fiecare dintre noi, prin respect, empatie, dialog și solidaritate. Totodată, ei sunt motivați să se implice activ în viața comunității, să promoveze incluziunea și să contribuie la crearea unui mediu școlar sigur, prietenos și armonios.
Prin implicarea cadrelor didactice și a elevilor, instituțiile de învățământ din raionul Cantemir au valorificat această zi importantă, subliniind rolul educației în formarea unor cetățeni activi, responsabili și conștienți de importanța construirii unei societăți pașnice, incluzive și durabile.
Organizația Națiunilor Unite ne reamintește că unitatea, dialogul și colaborarea sunt
fundamentale pentru o lume mai bună. Educația are un rol esențial în formarea unei generații care prețuiește diversitatea, apără drepturile omului și construiește punți de înțelegere între oameni.
Exprimăm aprecierea pentru implicarea cadrelor didactice și a elevilor din instituțiile de învățământ ale raionului Cantemir în promovarea valorilor universale și în formarea unor cetățeni activi, responsabili și solidari.
Pacea începe cu fiecare dintre noi!
Prin educație, dialog, respect și solidaritate putem construi împreună un viitor mai bun, în care fiecare persoană este valorizată, iar diversitatea reprezintă o sursă de unitate și îmbogățire spirituală.
Împreună pentru pace!
Împreună pentru solidaritate!
Împreună pentru un viitor mai bun!
Elaborat: Ana Burduja, metodistă superioară DGÎ Cantemir
861104760_2007470463874238_877133522645162211_n 861324008_2106729903274297_1721921193864059541_n 861448360_1416296820679166_4116164425126467403_n 863730264_4463892320523130_4812237918602555869_n 864993622_1752475202510300_828501731111671855_n

Articole Recente