La data de 17.01.2024 s-a organizat și desfășurat conform ordinului DGÎ Cantemir nr.09A din 13.01.2024, seminarul teoretico-practic cu managerii IET. În cadrul seminarului s-a discutat subiectul: „Modalități de valorificare a metodelor interactive în procesul educațional la nivel de IET”. Doamna Elena Arseni, managerul instituției de educație timpurie Pleșeni a explicat și demonstrat importanța metodelor interactive, în acelaș context a vorbit și despre impactul lor: aceste metode activează toţi copiii şi le dezvoltă comunicarea, creativitatea, independenţa în gândire şi acţiune, îi ajută să ia decizii corecte şi să argumenteze deciziile luate. Totodată presupun respectarea particularităţilor de vârstă, îmbinarea diferitelor forme de activitate, îmbinarea muncii individuale cu munca pe grupuri şi activitatea frontală, evaluarea corectă a rezultatelor obţinute şi reconstituirea relaţiei educatoare-copil. Putem preda orice copilului, dar nu din postura de transmițător de mesaje, ci din postura de partener, prieten mai mare, care îi propune jocuri interesante. Învățarea este un proces ce durează întreaga viață, un proces ce ne menține în fața schimbării.




