Un copil care cântă, se mișcă și simte ritmul nu doar învață muzica – își dezvoltă corpul, mintea, emoțiile și încrederea în sine.
La data de 07.10.2026 în instituția de educație timpurie ,,Andrieș” din s.Cania s-a desfășurat seminarul metodic cu conducătorii muzicali din instituțiile de educație timpurie din raion cu subiectul: „Cum contribuie cântul și jocurile muzicale la dezvoltarea motricității fine și grosiere. Percuția corporală – joc muzical în dezvoltarea ritmului la copii”.
Doamna Haidarțî Lucia, directorul IET Cania, a asigurat cadrul necesar pentru desfășurarea seminarului într-o atmosferă profesionistă, deschisă și favorabilă schimbului de experiență.
Activitatea a fost organizată într-o atmosferă de colaborare, creativitate și bună dispoziție din partea întregului colectiv, oferind participanților posibilitatea de a descoperi noi modalități prin care muzica și mișcarea pot deveni instrumente eficiente în dezvoltarea armonioasă a copilului.
Doamna Bolocan Lucia, conducător muzical, pe parcursul seminarului a valorificat metode și activități practice, oferind colegilor idei aplicabile în activitatea zilnică cu copiii. Prin activitățile practice a demonstrat că, atunci când sunetul se îmbină cu mișcarea, copilul este implicat activ, învață prin experiență și își dezvoltă concomitent atât abilitățile fizice, cât și cele cognitive și socio-emoționale.
Cântul și jocurile muzicale nu înseamnă doar formarea deprinderilor muzicale. Ele contribuie la dezvoltarea coordonării mișcărilor, a motricității fine și grosiere, a atenției, memoriei, orientării în spațiu, exprimării emoționale și a capacității de cooperare.
Un moment deosebit al seminarului l-a constituit explorarea percuției corporale (body percussion) – o modalitate simplă, accesibilă și atractivă prin care propriul corp devine instrument muzical. Prin bătăi din palme, pași, lovituri ritmice ușoare pe corp și alte mișcări, copiii au descoperit ritmul într-un mod firesc și plăcut.
Seminarul a constituit un valoros prilej de învățare reciprocă, reflecție și schimb de bune practici, reafirmând importanța activităților muzicale în dezvoltarea globală a copilului.
Muzica nu se ascultă doar cu urechea. Ea se simte cu întregul corp, se trăiește prin
mișcare și se transformă în bucurie de a învăța!
Pentru o educație timpurie de calitate, centrată pe copil, creativitate și dezvoltare armonioasă.
Em. Avram Semina, specialistă superioară DGÎ Cantemir



