Organizatori: Direcția Generală Învățământ Cantemir
Parteneri: Consiliul Raional Cantemir, Centrul de Creație al Copiilor din or. Cantemir.
Pe data de 24 decembrie DGÎ Cantemir a organizat și desfășurat Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă ,,Parada măștilor”, ediția 2024. Pe Piața Independenței din or. Cantemir au participat 28 de instituții de învățământ general și Centrul de creație a copiilor. Scopul acestei frumoase activități a fost transmiterea și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor locale, laice și religioase, în rândul elevilor, schimb de valori ale tradiției populare. Obiectivele propuse au fost realizate cu succes: promovarea creațiilor folclorice autentice specifice zonei și educarea copiilor în spiritul cunoaşterii, respectării, păstrării şi transmiterii tradiţiilor și obiceiurilor de iarnă locale, depistarea aptitudinilor interpretative, punerea în valoare a autenticității și frumuseții costumelor și măștilor tradiționale, specifice obiceiurilor populare. stimularea implicării voluntare a copiilor în activităţi extrașcolare.
Dna Tatiana CECHIR, șefa DGÎ Cantemir a transmis copiilor și profesorilor un cuvânt de felicitare: ,,Fie ca această experiență să fie pentru voi un prilej de bucurie, inspirație și prietenie, iar teatrul folcloric al măștilor, colindele și plugușorul să umple sufletele tuturor cu veselie și speranță. Suntem mândri de voi, de tânăra generație, care contribuiți la păstrarea patrimoniului cultural național. Deasemenea, mulțumim și Consiliului raional Cantemir pentru susținerea finanaciară în scopul organizării prezentului festival”.
Să primim odată cu colindătorii lumina, căldura, liniștea, dragostea și împăcarea celui nou, veselia și viața! Să vină Crăciunul și toți clopoțeii din brad să vă cânte colindul magic care să poarte cu el încrederea, puterea și speranța de care avem nevoie!
La mulți ani!




