Ziua internațională a persoanelor cu nevoi speciale este marcată anual pe 3 decembrie. Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Cadrele didactice și micuții din instituțiile de educație timpurie din rn.Cantemir s-au alăturat și au evidențiat această zi arătându-le dăruire, implicare, înțelegere, respect și o părticică de bucurie pentru a schimba percepția societății.