Seminar instructiv-metodic raional la limba și literatura română cu genericul „Integrarea tehnologiilor educaționale în formarea și dezvoltarea competențelor inter-transdisciplinare la elevi în cadrul disciplinei școlare limba și literatura română”
Motto: „Toate se schimbă și noi, parte a creației, trebuie să ne schimbăm, de adesemenea…”(Ovidiu )
Într-o atmosferă de profesionalism, colaborare și deschidere spre inovație, la data de 17 martie 2026, în cadrul IP Gimnaziul „M. Eminescu”, s.Baimaclia, s-a desfășurat seminarul instructiv-metodic pentru profesorii de limba și literatura română din raionul Cantemir cu tematica „Integrarea tehnologiilor educaționale în formarea și dezvoltarea competențelor inter-transdisciplinare la elevi în cadrul disciplinei școlare limba și literatura română.”
Așa cum afirma John Dewey: „Dacă îi învățăm pe elevi astăzi așa cum i-am învățat ieri, îi privăm de mâine”, acest deziderat a ghidat întreaga activitate a seminarului, orientată spre modernizarea procesului educațional și integrarea eficientă a tehnologiilor în actul demersului didactic.
Evenimentul a reunit cadre didactice dedicate, preocupate de modernizarea procesului educațional și de formarea unor elevi capabili să gândească critic, să comunice eficient și să integreze cunoștințele în contexte variate de învățare.
În cadrul seminarului au fost organizate și desfășurate activități relevante, cu un puternic caracter formativ și aplicativ:
- Atelier-concurs interclase „Impactul istoriei asupra destinelor personajelor în romanele „Tema pentru acasă”, de Nicolae Dabija și „Hoțul de cărți”, de Marcus Zusak” – activitate interactivă, care a valorificat lectura interpretativă și gândirea critică a elevilor, punând în lumină conexiunile dintre contextul istoric și evoluția personajelor literare.
- Activitate transdisciplinară „Apa – izvorul vieții. Simbol, știință și expresie” – demers didactic complex, ce a îmbinat armonios perspectivele literare, științifice și artistice, demonstrând importanța abordării integrate în formarea competențelor elevilor.
- Atelier de lucru pentru profesorii de limba și literatura română „Integrarea tehnologiilor educaționale în cadrul disciplinei limba și literatura română”, în cadrul căruia cadrele didactice au explorat și aplicat instrumente digitale moderne, precum platformele NotebookLM și Chalkie, evidențiind rolul utilizării TIC-ului în eficientizarea procesului de predare-învățare-evaluare.
Activitățile desfășurate au demonstrat importanța integrării tehnologiilor educaționale în demersul didactic, contribuind la dezvoltarea competențelor inter-transdisciplinare și la crearea unui mediu educațional modern, interactiv și motivant.
Un profund sentiment de recunoștință și apreciere se îndreaptă către cadrele didactice implicate în organizarea și desfășurarea acestui seminar: profesoarele de limba și literatura română Svetlana Derivolcov și director al instituției, Maria Ciobanu și Nadejda Captari, precum și directorii adjuncți – Vera Dutco, responsabilă de instruire și Svetlana Glibiciuc, responsabilă de educație. Prin implicare, profesionalism și dăruire au reușit să organizeze și să desfășoare un seminar la cel mai înalt nivel, oferind un exemplu de bună practică și excelență educațională.
Se cuvine să amintim cuvintele lui Spiru Haret: „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara.” Seminarul desfășurat constituie o dovadă clară că educația de calitate este posibilă prin implicare, viziune și pasiune.
Seminarul a constituit nu doar un schimb valoros de bune practici, ci și o experiență emoționantă, care a consolidat spiritul de echipă, pasiunea pentru profesie și încrederea în rolul esențial al educației în formarea generațiilor viitoare.
Participanții au apreciat nivelul înalt de organizare, originalitatea activităților și deschiderea spre inovație, exprimându-și dorința de a continua astfel de inițiative valoroase.
Elaborat: Ana Burduja, metodistă superioară, DGÎ Cantemir



oplus_32`

oplus_32

oplus_32



