În baza deciziei Dispoziției Președintelui raionului, cu nr. 150-N din 17.10/2025, Direcția Generală Învățământ Cantemir a desfășurat, la data de 27 noiembrie 2025, consultările publice privind proiectele de decizie referitor la casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe ale mai multor instituții publice de învățământ din raion și ale DGÎ. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Direcției Generale Învățământ, precum și în format online, prin intermediul platformei Google Meet.
Scopul consultărilor
În cadrul ședinței au fost prezentate obiectivele proiectului de decizie, procedurile prevăzute de legislație și justificarea necesității casării bunurilor uzate. Participanților le-a fost expus cadrul normativ aplicabil — Regulamentul privind casarea bunurilor uzate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 500/1998 — precum și metodologia prin care instituțiile de învățământ au identificat bunurile ce nu mai pot fi utilizate.
Argumentarea necesității casării bunurilor
Instituțiile au demonstrat, prin dosarele depuse, gradul avansat de uzură fizică și morală al bunurilor incluse în registrele de casare. Analizele economico-financiare au confirmat că o parte considerabilă dintre acestea sunt nefuncționale, depășite tehnologic sau păstrarea lor ar genera cheltuieli inutile.
Valoarea totală a bunurilor propuse spre casare constituie 1 774 154,84 lei pentru 12 instituții de învățământ și 91 246,17 lei pentru DGÎ, măsură necesară pentru optimizarea gestiunii patrimoniului public și actualizarea bazei materiale din instituțiile de învățământ și DGÎ.
Beneficiarii proiectelor sunt: Gimnaziul Lărguța, Gimnaziul „M. Eminescu” Baimaclia, Gimnaziul „M. Eminescu” Cantemir, Gimnaziul Plopi, Gimnaziul „N. Sulac” Sadîc, Gimnaziul „M. Sadoveanu” Hănăseni, Gimnaziul Porumbești, Liceul Teoretic „N. Mihai” Ciobalaccia, Liceul Teoretic „D. Cantemir”, Școala Sportivă Raională, Gimnaziul „V. Hanganu” Cociulia, Gimnaziul „A. Pușkin” Cantemir și DGÎ Cantemir.
Acestea au beneficiat de clarificarea procedurilor și de posibilitatea de a discuta direct cu autoritatea fondatoare detaliile tehnice ale procesului.
Impactul și rezultatele consultărilor
Participanții au confirmat necesitatea actualizării evidenței contabile și a scoaterii din circuitul economic a bunurilor depreciate. Consultările au contribuit la:
• consolidarea transparenței în gestionarea patrimoniului public;
• argumentarea corespunzătoare a proiectului de decizie;
• îmbunătățirea proceselor administrative în instituțiile educaționale;
• fundamentarea unor viitoare investiții în modernizarea infrastructurii.
Recomandările formulate de părțile interesate au fost colectate și analizate în vederea definitivării proiectului de decizie, care urmează să fie prezentat spre examinare Consiliului Raional Cantemir în ședința ordinară din 10 decembrie 2025.
Acces la documente
Materialele supuse dezbaterilor — proiectele de decizie și notele informative — au fost puse la dispoziția publicului pe:




